Legea nr.150/2004, Siguranta alimentelor

Legea nr. 150 din 2004 privind siguranta alimentelor

L E G E
privind siguranta alimentelor
Parlamentul României adopta prezenta lege.
CAPITOLUL I – Dispozitii generale
Legea 150/2004 privind siguranta alimentelor

Art. 1. – (1) Prezenta lege reprezinta baza pentru asigurarea unui nivel înalt de protectie a sanatatii oamenilor si a intereselor consumatorilor în ceea ce priveste alimentele, tinând cont de diversitatea ofertei alimentare, incluzând si produsele traditionale, precum si functionarea eficienta a pietei interne.
(2) Prezenta lege stabileste principii si responsabilitati comune pentru siguranta alimentara,
mijloacele de a asigura o baza stiintifica solida, cerinte si proceduri organizatorice eficiente pentru a sustine luarea celor mai potrivite decizii în domeniul sigurantei alimentelor si a hranei pentru animale.
(3) Având în vedere prevederile alin. (1), prezenta lege stabileste principiile generale care se aplica alimentelor si hranei pentru animale, în general, si sigurantei acestora, în special.

(4) Prezenta lege stabileste proceduri cu privire la problemele care au un impact direct sau indirect asupra sigurantei alimentelor si a hranei pentru animale.
(5) Prevederile prezentei legi se aplica la toate etapele productiei, prelucrarii, distributiei si comercializarii alimentelor si hranei pentru animale, cu exceptia productiei primare pentru uz particular casnic ori prepararii, manipularii sau depozitarii alimentelor destinate consumului casnic.

Art. 2. – (1) În sensul prezentei legi, prin aliment sau produs alimentar se întelege orice produs sau substanta, indiferent daca este procesata integral, partial sau neprocesata, destinata consumului uman sau preconizata a fi destinata consumului uman.
(2) Alimentele includ si bauturile, guma de mestecat si orice alta substanta, inclusiv apa, încorporata intentionat în alimente în timpul producerii, pregatirii sau tratarii acestora.
(3) ÃŽn notiunea de aliment nu se includ:
a) hrana pentru animale;b) animalele vii, în afara cazului în care acestea sunt destinate a fi
procesate în vederea punerii pe piata a produselor destinate consumului uman;c) plantele înaintea recoltarii;d) produsele medicinale;e) produsele cosmetice;f) tutunul si produsele din tutun;
g) substantele narcotice si psihotropice;h) reziduurile si contaminantii.

Art. 3. – În întelesul prezentei legi, urmatorii termeni se definesc astfel:a) legislatie în domeniul alimentelor – actele normative care reglementeaza alimentele în general, si siguranta alimentelor, în special, si se aplica în toate etapele productiei, procesarii si distributiei alimentelor, precum si hranei pentru animale produsa sau utilizata pentru animalele destinate productiei de alimente;b) activitate în domeniul alimentar – orice activitate corelata cu una din etapele de productie, procesare si distributie a alimentelor;c) întreprindere sau unitate cu profil alimentar – orice unitate, indiferent daca are sau nu drept scop obtinerea de profit si indiferent daca este publica sau privata, care desfasoara oricare dintre activitatile legate de una din etapele de producere, prelucrare si distributie a alimentelor;
d) agent cu activitate în domeniul alimentar – persoana fizica sau persoana juridica abilitata sa raspunda de îndeplinirea cerintelor legislatiei în domeniul alimentelor în întreprinderea proprie;
e) operator din industria alimentara – persoana fizica obligata sa aplice, în cadrul activitatii pe care o realizeaza în întreprinderea sau unitatea în care lucreaza, conformitatea cu prevederile legislatiei în
domeniul alimentelor;f) hrana pentru animale – orice substanta sau produs, inclusiv aditivii, procesata integral, partial sau neprocesata, destinata alimentatiei animalelor pe cale orala;g) întreprindere sau unitate având ca profil hrana pentru animale – orice unitate, indiferent daca are sau nu drept scop obtinerea de profit si indiferent daca este publica sau privata, care desfasoara oricare dintre activitatile legate de una din etapele de producere, prelucrare, depozitare, transport si distributie a hranei pentru animale;h) activitate din domeniul hranei pentru animale – orice activitate, de productie, procesare, depozitare, transport sau distributie a hranei pentru animale, inclusiv activitatea oricarui producator agricol care produce, proceseaza sau depoziteaza hrana pentru animale destinata animalelor dinexploatatia proprie;i) agent cu activitate în domeniul hranei pentru animale – persoana fizica sau persoana juridica abilitata sa raspunda de îndeplinirea cerintelor legislatiei în domeniul hranei pentru animale în întreprinderea proprie;j) operator din domeniul hranei alimentare pentru animale – persoana fizica obligata sa aplice, în cadrul activitatii pe care o realizeaza în întreprinderea sau unitatea în care lucreaza, conformitatea cu prevederile legislatiei în domeniul hranei pentru animale;
k) comert cu amanuntul – manipularea si/sau procesareaalimentelor si depozitarea acestora în punctele de vânzare sau de livrare catre consumatorul final, inclusiv terminalele de distributie, operatiunile decatering, cantinele fabricilor, restaurante si alte operatiuni similare în domeniul serviciilor alimentare, magazine, centre de distributie tipsupermarket-uri, piete de vânzare en gros;
l) punere pe piata – detinerea de alimente sau hrana pentru animale în vederea vânzarii, inclusiv oferirea spre vânzare sau orice alte forme de transfer, gratuit sau nu, precum si vânzarea, distributia si alteforme de transfer propriu-zise;m) risc – probabilitatea aparitiei unui efect nociv pentru sanatate, precum si severitatea acestui efect, ca urmare a expunerii la un pericol;n) analiza riscului – procesul care cuprinde trei componente intercorelate: evaluarea riscurilor, managementul riscurilor si comunicareariscurilor;o) evaluarea riscului – procesul stiintific format din patru etape si anume: identificarea pericolului (hazardului), caracterizarea pericolului,evaluarea expunerii si caracterizarea riscului;p) managementul riscului – procesul, distinct de evaluarea riscului, constând în aprecierea diferitelor politici posibile, în consultare cu partile interesate, tinând cont de evaluarea riscului si de alti factori posibili si, daca se impune, de selectare a masurilor adecvate de preventie si control;
r) comunicarea riscului – schimbul interactiv de informatii si opinii, pe parcursul derularii analizei riscului, cu privire la pericole siriscuri, la factorii corelati riscurilor si la perceptia riscului, dintre evaluatorii riscului, managerii riscului, consumatori, operatorii dinindustria alimentara si din domeniul hranei pentru animale, mediile universitare si alte parti interesate, incluzând explicarea rezultatelor
evaluarii riscului si a bazei deciziilor de management al riscului;s) pericol – un agent biologic chimic sau fizic, sau o stare a acestora, prezent în alimente sau în hrana pentru animale, cu potentialul de
a cauza un efect nociv pentru sanatate.s) trasabilitate – posibilitatea identificarii si urmaririi, pe parcursul tuturor etapelor, de productie, procesare si distributie, a unui aliment, ahranei pentru animale, a unui animal destinat pentru productia de alimente sau a unei substante care urmeaza sau care poate fi încorporata într-unaliment sau în hrana pentru animale;t) etapele productiei, procesarii si distributiei – oricare etapa, începând cu productia primara, inclusiv importul, a unui aliment, pâna la,
inclusiv, depozitarea, transportul, vânzarea sau furnizarea catre consumatorul final si, unde este cazul, importul, productia, prelucrarea,depozitarea, transportul, distributia, vânzarea si livrarea hranei pentru animale;t) productia primara – cresterea animalelor sau cultivarea plantelor, inclusiv recoltarea productiei de la acestea, mulsul si productia rezultata de la animale înainte de abatorizare. Productia primara include, de asemenea, activitati de vânatoare si pescuit, precum si culegerea fructelor de padure;u) consumatorul final – persoana fizica sau un grup de persoane fizice care consuma în mod independent un aliment definit în sensul prezentei legi.

CAPITOLUL II al Legii 150/2004 privind siguranta alimentara
Legislatia in domeniul alimentelor
SECTIUNEA 1
Domeniul de aplicare
Art. 4. – (1) Prevederile legislatiei în domeniul alimentelor se aplica în toate etapele productiei, procesarii si distributiei alimentelor sau hranei pentru animale destinata sau administrata animalelor pentruproductia de alimente.(2) Principiile generale prevazute la art.5-10 formeaza cadrul general, care trebuie sa fie respectat prin masurile care se vor lua.(3) Principiile si procedurile în vigoare privind legislatia din domeniul alimentelor vor fi adaptate în cel mai scurt termen, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2007, în vederea conformarii cu principiile prevazute laart.5-10.
(4) Pâna la data de 1 ianuarie 2007, si prin exceptie de la prevederile alin.(3), legislatia în vigoare se aplica în conformitate cuprincipiile prevazute la art.5-10.(5) În baza prezentei legi se va elabora legislatia specifica în domeniul alimentelor si hranei pentru animale.

SECTIUNEA a 2-a
Principii generale
Art. 5. – (1) Legislatia în domeniul alimentelor urmareste unul sau mai multe obiective generale ale protectiei vietii si sanatatii umane, aintereselor consumatorilor, folosirea de practici corecte în comertul cu alimente, având în vedere, atunci când este cazul, protectia sanatatii si
bunastarii animalelor, a sanatatii plantelor si a mediului înconjurator.
(2) Legislatia în domeniul alimentelor urmareste realizarea liberei circulatii a alimentelor si a hranei pentru animale fabricata, precum si comercializarea în conformitate cu principiile si cerintele generale prevazute în acest capitol.(3) La elaborarea sau adaptarea legislatiei în domeniul alimentelor vor fi luate în considerare standardele internationale existente sau înstadiul de a fi adoptate, în afara cazurilor în care aceste standarde sauelementele vizate de aceste standarde nu vor constitui un mijloc eficient sau adecvat în realizarea obiectivelor acestei legislatii, sau daca exista omotivatie stiintifica, sau în cazul în care acestea pot determina un nivel deprotectie diferit de cel stabilit ca adecvat la nivel comunitar.Art. 6. – (1) În vederea realizarii obiectivului general, care vizeazaasigurarea unui nivel înalt de protectie a sanatatii si vietii oamenilor,legislatia în domeniul alimentelor se bazeaza pe analiza riscurilor, în afaracazului în care aceasta abordare nu este adecvata circumstantelor sau
naturii masurii.(2) Evaluarea riscurilor este bazata pe informatiile stiintifice disponibile si este realizata în mod independent, obiectiv si transparent.(3) Managementul riscurilor ia în considerare rezultatele evaluariiriscurilor si opiniile Agentiei Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor,alti factori relevanti pentru managementul riscurilor si principiul precautiei.Art. 7. – (1) În cazurile specifice când, în urma evaluariiinformatiilor existente, este identificata posibilitatea efectelor daunatoareasupra sanatatii, dar subzista o incertitudine stiintifica, pot fi adoptatemasuri provizorii de management al riscului, necesare pentru asigurareaunui nivel înalt de protectie a sanatatii, pâna la colectarea altor informatiistiintifice în vederea unei evaluari mai complete a riscului.(2) Masurile adoptate în baza prevederilor alin.(1) vor fiproportionale cu posibilele efecte ale riscului si nu vor restrictionacomertul cu alimente mai mult decât este necesar pentru asigurarea unuinivel înalt de protectie a sanatatii, cu luarea în calcul a posibilitatilortehnice si economice si a altor factori relevanti.(3) Masurile adoptate pe baza prevederilor alin.(1) sunt reexaminate în cadrul unei perioade rezonabile de timp, care depinde denatura riscului identificat pentru viata sau sanatate, precum si de tipulinformatiilor stiintifice necesare pentru clarificarea incertitudinii stiintifice pentru realizarea unei evaluari mai complete a riscului.
Art. 8. – Legislatia în domeniul alimentelor urmareste sa protejeze interesele consumatorilor si sa le furnizeze informatiile necesare, pentru aalege în cunostinta de cauza alimentele pe care le consuma, si vizeaza prevenirea:
a) practicilor frauduloase sau înselatoare;
b) falsificarii alimentelor;
c) oricaror practici care pot sa induca în eroare consumatorul.

SECTIUNEA a 3-a
Principii de realizare a transparentei
Art. 9. – Elaborarea, evaluarea si modificarea legislatiei în domeniul alimentelor trebuie sa se realizeze în cadrul unui proces deschissi transparent de consultare a publicului, direct sau prin intermediulorganizatiilor reprezentative, cu exceptia cazurilor în care urgenta solutionarii nu permite realizarea acestei actiuni.
Art. 10. – În cazurile în care exista motive de suspiciune cuprivire la existenta unui risc pentru sanatatea umana sau animala,determinat de un aliment sau hrana pentru animale, în functie de natura,gravitatea si aria de cuprindere a acestui risc, autoritatile publicecompetente în domeniu iau masurile necesare în vederea informariipopulatiei cu privire la natura riscului, prin identificarea cât mai exacta aalimentului sau hranei pentru animale respective, sau tipului de aliment sauhrana pentru animale, a riscului pe care îl poate prezenta si a masurilor care se vor lua în vederea prevenirii, reducerii sau eliminarii acelui risc.

SECTIUNEA a 4-a
Obligatii generale privind comertul cu alimente
Art. 11. – Alimentele si hrana pentru animale importate trebuie safie în conformitate cu cerintele legislatiei în domeniul alimentelor sau cu cele prevazute în acordurile încheiate între România si tara exportatoare.
Art. 12. – (1) Alimentele si hrana pentru animale care se exportasau se reexporta trebuie sa fie în conformitate cu cerintele legislatiei îndomeniul alimentelor, în afara cazurilor în care se dispune altfel de catre autoritatile competente din tara importatoare sau de legislatia în vigoare din
tara importatoare.
(2) În alte situatii, în afara cazurilor în care alimentele sunt daunatoare pentru sanatate sau hrana pentru animale nu este sigura, acesteapot fi exportate sau reexportate numai în cazul în care autoritatilecompetente din tara de destinatie au fost de acord în mod expres, dupa ce au beneficiat de toate informatiile privitoare la motivele si situatiile pentru care alimentele sau hrana pentru animale nu pot fi puse pe piata.
(3) În cazul în care se aplica prevederile unui acord bilateralîncheiat între România si alt stat, alimentele si hrana pentru animaleexportate din România trebuie sa fie în conformitate cu prevederileacestuia.
Art. 13. – În domeniul comertului cu alimente autoritatile competente au, în principal, urmatoarele obligatii:
a) sa contribuie la elaborarea de norme tehnice pentru alimente sihrana pentru animale si la elaborarea de norme sanitare si fitosanitare;
b) sa asigure coordonarea activitatilor privind aplicarea normelorspecifice alimentelor si hranei pentru animale, adoptate de organizatiile
guvernamentale si nonguvernamentale;
c) sa contribuie, în cazul în care este nevoie, la încheierea deacorduri cu privire la recunoasterea echivalentei masurilor specifice privind alimentele si hrana pentru animale;
d) sa acorde o atentie deosebita problemelor specifice dedezvoltare, finantare si comerciale ale tarilor în curs de dezvoltare, pentru a se asigura ca normele internationale nu creeaza obstacole în realizareaexporturilor din aceste tari;
e) sa promoveze concordanta între normele tehnice internationalesi legislatia în domeniul alimentelor, astfel încât nivelul înalt de protectiesa nu fie diminuat.

SECTIUNEA a 5-a
Cerinte generale pentru siguranta alimentara
Art. 14. – Pentru asigurarea sigurantei alimentelor se vor respectaurmatoarele cerinte:
a) alimentele nu trebuie puse pe piata daca nu sunt sigure;
b) alimentele sunt considerate nesigure, daca sunt daunatoarepentru sanatate sau inadecvate consumului uman;
c) pentru a determina daca un aliment nu este sigur, se va tine
seama de conditiile normale de utilizare a alimentelor de catre consumatorla fiecare etapa a productiei, procesarii si distributiei, precum si de
informatiile furnizate consumatorului, inclusiv informatiile de pe etichetasau alte informatii generale puse la dispozitia consumatorului privindevitarea efectelor daunatoare sanatatii personale, determinate de un anumitaliment sau categorie de alimente;
d) pentru a stabili daca un aliment este daunator pentru sanatate,trebuie avute în vedere efectele probabile imediate si/sau pe termen scurtsi/sau pe termen lung ale acelui aliment asupra sanatatii persoanei care îlconsuma, precum si efectele asupra generatiilor viitoare, posibilele efecte
toxice cumulate, precum si sensibilitatea asupra sanatatii unei anumitecategorii de consumatori;
e) pentru a determina daca un aliment este sau nu inadecvat pentruconsumul uman, trebuie sa se analizeze daca alimentul este inacceptabilpentru consumul uman în conformitate cu destinatia sa, din punct de vedereal contaminarii, determinate de factori externi sau nu, de alterare,
deteriorare sau degradare;
f) în cazul în care un aliment nesigur face parte dintr-un lot, sarjasau transport de alimente din aceeasi clasa sau cu aceeasi descriere, se vapresupune ca toate alimentele din respectivul lot, sarja sau transport suntnesigure, în afara cazului în care în urma unei evaluari detaliate nu se
descopera nici o dovada care sa indice ca si restul lotului/sarjei sautransportului este nesigur;
g) conformitatea unui aliment cu prevederile specifice aplicabileacelui aliment nu va împiedica autoritatile competente sa ia masurilenecesare în vederea impunerii de restrictii la punerea pe piata sau învederea retragerii acestuia de pe piata, în cazul în care exista motive care
arata ca alimentele nu sunt sigure, desi aparent acestea sunt conforme.
Art. 15. – Pentru garantarea sigurantei hranei animalelor se vorrespecta urmatoarele cerinte:
a) hrana pentru animale nu va fi pusa pe piata sau utilizata în hranaanimalelor destinate pentru productia de alimente decât daca este sigura;
b) având în vedere destinatia ei, hrana pentru animale esteconsiderata nesigura în cazul în care are un efect daunator pentru sanatateaoamenilor sau animalelor, sau face ca alimentele derivate din animaleledestinate pentru productia de alimente sa devina nesigure pentru consumul
uman;
c) în cazul în care hrana pentru animale care a fost identificata cafiind nesatisfacatoare din punctul de vedere al cerintelor privind siguranta alimentara,
acesteia face parte dintr-un lot, sarja sau transport de hrana pentru animaledin aceeasi clasa sau care au aceeasi descriere, se presupune ca toata hranapentru animale din lot, sarja sau transport este afectata, în afara cazului încare în urma realizarii unei evaluari detaliate, nu se obtin dovezi care arataca restul lotului/sarjei sau transportului nu satisface cerintele de siguranta ahranei pentru animale;
d) conformitatea hranei pentru animale cu prevederile specificeaplicabile acesteia nu va împiedica autoritatile competente sa ia masurilenecesare pentru impunerea de restrictii la punerea pe piata sau în vederearetragerii acesteia de pe piata, în cazul în care exista suspiciuni care arata
ca hrana pentru animale nu este sigura, cu toate ca este conforma cuprevederile specifice.
Art. 16. – Etichetarea, publicitatea si prezentarea alimentelor sihranei pentru animale, inclusiv forma, aspectul sau ambalajul, materialeleutilizate pentru ambalaj, modul de prezentare si cadrul în care sunt dispuse,precum si informatiile difuzate prin orice mijloc nu trebuie sa induca în
eroare consumatorul.
Art. 17.
(1) Operatorii din industria alimentara si din industriahranei pentru animale, în toate etapele productiei, procesarii si distributieirealizate în cadrul activitatii proprii, trebuie sa ia masurile necesare caalimentele si hrana pentru animale sa îndeplineasca cerintele legislatiei în
domeniul alimentelor si sa verifice daca aceste cerinte sunt realizate.
(2) Autoritatile competente trebuie sa asigure aplicarea legislatieiîn domeniul alimentelor. Acestea controleaza si verifica respectarealegislatiei în domeniul alimentelor de catre operatorii din industriaalimentara si din industria hranei pentru animale în toate etapele productiei,
procesarii si distributiei. În acest scop, autoritatile competente trebuie samentina un sistem de control oficial si alte activitati necesare în functie desituatie, inclusiv activitati de comunicare publica cu privire la siguranta siriscurile alimentelor si hranei pentru animale, de supraveghere a sigurantei
alimentelor si alte activitati de control care sa acopere toate etapeleproductiei, procesarii si distributiei.
(3) Masurile si sanctiunile care se aplica în cazul încalcariiprevederilor legislatiei privind alimentele si hrana pentru animale sestabilesc în conditiile legii. Masurile si sanctiunile trebuie sa fie eficiente,proportionale si descurajatoare.
Art. 18.
(1) Trasabilitatea alimentelor, a hranei pentru animale, aanimalelor destinate pentru productia de alimente si a oricaror altesubstante destinate sau preconizate a fi destinate încorporarii în alimentesau în hrana pentru animale, trebuie sa fie stabilita în toate etapeleproductiei, procesarii si distributiei.
(2) Agentii si operatorii din industria alimentara si din industriahranei pentru animale trebuie sa fie capabili sa identifice originea si sursacare a furnizat un aliment sau o hrana pentru animale, un animal destinatpentru productia de alimente sau orice substanta destinata sau preconizata a
fi încorporata într-un aliment sau în hrana pentru animale. În acest scop,agentii si operatorii trebuie sa dispuna de sisteme si de proceduri care sa lepermita ca, la solicitarea autoritatilor competente, sa puna la dispozitieaceste informatii.
(3) Agentii si operatorii din industria alimentara si din industriahranei pentru animale trebuie sa dispuna de sisteme si de proceduri pentruidentificarea altor activitati carora le sunt destinate produsele lor. Acesteinformatii vor fi puse la dispozitia autoritatilor competente, la cererea acestora.
(4) Alimentele sau hrana pentru animale care sunt puse pe piatasau care sunt preconizate a fi puse pe piata trebuie sa fie etichetate sauidentificate într-un mod adecvat pentru a facilita trasabilitatea, prinintermediul documentatiei sau informatiilor, în conformitate cu cerintele si
cu prevederile specifice.
Art. 19.
(1) În cazul în care un agent din industria alimentaraconsidera sau are motive sa creada ca un aliment pe care l-a importat,produs, procesat, fabricat sau distribuit nu este în conformitate cu cerinteleprivind siguranta alimentelor, va retrage imediat alimentul respectiv de pe
piata daca acesta nu se mai gaseste sub controlul direct al primului agentdin industria alimentara si va informa autoritatile competente. În cazul încare produsul a ajuns la consumator, acesta trebuie sa fie informat în modeficient si exact de catre agent privind motivele retragerii alimentului de pe
piata si, daca este necesar, va prelua de la acesta alimentele deja furnizate,atunci când alte masuri nu sunt suficiente în vederea asigurarii unui nivel înalt de protectie a sanatatii.
(2) Orice agent din industria alimentara care desfasoara activitatide comert cu amanuntul sau de distributie care nu afecteaza ambalarea,etichetarea, siguranta sau integritatea alimentelor, va retrage imediat de pepiata produsele care nu sunt în conformitate cu cerintele sigurantei alimentului, în limitele activitatii proprii, si va furniza informatii în vedereaasigurarii trasabilitatii acestora, participând la actiunile producatorilor,procesatorilor si/sau autoritatilor competente.
(3) Orice agent din industria alimentara va informa imediatautoritatile competente în cazul în care considera sau are motive saconsidere ca un aliment pe care l-a pus pe piata poate fi daunator pentrusanatatea oamenilor. Agentul trebuie sa informeze autoritatile competente
cu privire la masurile luate în vederea prevenirii riscului pentruconsumatorul final si nu va împiedica ori descuraja nici o persoana sacoopereze cu autoritatile, conform legislatiei si practicilor juridicenationale, în cazurile în care aceasta actiune poate determina prevenirea,
reducerea sau eliminarea unui risc provocat de un aliment.
(4) Agentii din industria alimentara trebuie sa colaboreze cuautoritatile competente în ceea ce priveste actiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor determinate de alimentele pe care lefurnizeaza.
Art. 20.
(1) În cazul în care un agent din industria hranei pentruanimale considera sau are motive sa creada ca hrana pentru animale importata, produsa, procesata, fabricata sau distribuita nu este înconformitate cu cerintele privind siguranta hranei pentru animale, va retrage hrana în cauza de pe piata si va informa autoritatile competente. Înaceasta situatie sau în situatia prevazuta la art.15 lit.c), hrana pentru animale trebuie distrusa, în afara cazului în care autoritatile competentedecid altfel.
(2) Agentul trebuie sa informeze eficient si exact consumatorii cuprivire la motivele retragerii de pe piata a hranei pentru animale si, dacaeste necesar, va colecta de la acestia produsele furnizate deja, atunci cândalte masuri nu sunt suficiente în vederea realizarii unui nivel înalt al
protectiei.
(3) Orice agent din industria hranei pentru animale care desfasoaraactivitati de comert cu amanuntul sau de distributie care nu afecteazaambalarea, etichetarea, siguranta sau integritatea hranei pentru animale, varetrage de pe piata, în limitele activitatii proprii, produsele care nu sunt în
conformitate cu cerintele de siguranta si va furniza informatii în vedereaasigurarii trasabilitatii, participând la actiunile producatorilor,procesatorilor si/sau autoritatilor competente.(4) Orice agent din industria hranei pentru animale va informaimediat autoritatile competente, în cazul în care considera sau are motive saconsidere ca hrana pentru animale pusa pe piata nu satisface cerintele de
siguranta pentru hrana pentru animale. Agentul trebuie sa informezeautoritatile competente cu privire la masurile luate în vederea prevenirii riscului si nu va împiedica ori descuraja nici o persoana sa coopereze cuautoritatile, conform legislatiei si practicilor juridice nationale, în cazurile
în care aceasta actiune poate determina prevenirea, reducerea saueliminarea unui risc provocat de hrana pentru animale pusa pe piata.
(5) Agentii din industria hranei pentru animale trebuie sacolaboreze cu autoritatile competente în actiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscului determinate de hrana pentru animale pe careo furnizeaza.
Art. 21. – Raspunderea privind siguranta alimentelor si hranei pentru animale revine agentilor si operatorilor din industria alimentara sidin industria hranei pentru animale.
Art. 22. – Agentia Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor vaelabora reglementari privind sistemul de alerta rapida, gestiunea crizelor sisituatii de urgenta.

SECTIUNEA a 6-a
Dispozitii finale
Art. 23. – Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de lapublicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Legea 150/2004 privind siguranta alimentelor a fost adoptata de Senat în sedinta din 4 martie 2004,cu respectarea prevederilor articolului 76 alineatul (2) din Constitutia
României, republicata.
PRESEDINTELE SENATULUI
Nicolae Vacaroiu
Legea 150/2004 (siguranta alimentara) a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din27 aprilie 2004, cu respectarea prevederilor articolului 76 alineatul (2)
din Constitutia României, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
Viorel Hrebenciuc
Bucuresti, 14 mai 2004
Nr. 150

Tags: agricultura, alimentatie, intern, protectia consumatorului, securitate alimentara