Evolutia seriei de standarde ISO 9000
Scris de Advisor pe February 23rd, 2014 in Articole
Seria de standarde de sistem de management ISO 9000 a fost dezvoltata in anii 80 ai secolului trecut. Seria a provenit dintr-o multitudine de alte standarde nationale similare, dezvoltate pe glob incepand cu 1970.
In Canada existau standardele Z299, in Australia existau standardele AS3900 iar in Statele Unite exista standardul industriei nucleare NQA-1. Industria de aparare americana era deja familiarizata de multi ani cu standarde similare, precum MIL-Q-9858A.
Probabil cel mai bine cunoscut sistem de management, care nu a avut legatura cu industria de echipamente militare, a fost creat in Marea Britanie in 1983, cand guvernul britanic a pus bazele Consiliului national de acreditare a organismelor de certificare.
Acest oficiu a fost creat pentru a monitoriza activitatile unor companii precum BSi, Lloyds si BVQi in derularea de audituri de terta parte cu privire la sistemele de management implementate de mediul de afaceri britanic, utilizand standarde britanice pentru sistemele de management al calitatii, precum BS5750:1979.
Standardul BS5750 a devenit unul dintre cele mai relevante modele revizuite de comitetele internationale ale Organizatiei internationale pentru standardizare, pe masura ce organizatia a inceput sa dezvolte seria de standarde ISO 9000.
Prima editie a standardelor ISO 9000 a fost publicata in anul 1987, fiind republicata ulterior in 1994, 2000 si 2008. Seria ISO 9000 a devenit in curand foarte populara, fiind actualmente adoptata de peste 180 de tari la nivel mondial.
Seria de standarde ISO 9000 reprezinta cel mai buna raspuns pentru orice organizatie care cauta un model international recunoscut de sistem de management al calitatii. Mii de companii au implementat ISO 9001 cu succes, standardul de calitate, obtinand certificari de terta parte. Mai mult, o multime de consumatori cauta certificarea ISO 9001 in procesul de alegere a partenerilor comerciali sau a furnizorilor.