Despre Organizatia Internationala pentru Standardizare
Scris de Advisor pe September 5th, 2011 in Articole
Despre ISO, pe scurt
ISO este Organizatia Internationala pentru Standardizare. ISO numara membri din 163* de organisme nationale de standardizare din tari mai mari si mai mici, industrializate, in curs de dezvoltare si in tranzitie, din toate regiunile lumii.
Portofoliul ISO, alcatuit din peste 18 600* de standarde, pune la dispozitia mediului de afaceri, a formelor de guvernamant si a societatii unelte practice pentru cele trei dimensiuni ale dezvoltarii durabile: economica, ambientala si sociala. Standardele ISO isi aduc contributia in mod pozitiv la lumea in care traim.
Ele inlesnesc afacerile, raspandesc cunostintele, propaga avansul tehnologic inovator si difuzeaza bunele practici de management si de evaluare a conformitatii. Standardele ISO ofera solutii si aduc beneficii aproape oricarui sector de activitate, inclusiv agriculturii, constructiilor, ingineriei mecanice, productiei, distributiei, transporturilor, dispozitivelor medicale, tehnologiei informatiei si comunicatiilor, mediului, energiei, managementului calitatii, evaluarii conformitatii si serviciilor.
ISO dezvolta standarde numai cand exista o cerere clara a pietei pentru ele. Munca este efectuata de specialisti din domeniul respectiv, provenind direct din sectoarele industrial, tehnic sau de afaceri, sectoare care au identificat nevoia pentru un anumit standard si care pun ulterior standardul nou creat in aplicare.
Acestor specialisti li se pot alatura altii care au cunostinte relevante, ca de pilda reprezentanti ai agentiilor guvernamentale, ai laboratoarelor de testare, ai asociatiilor consumatorilor si ai mediului academic, ca si organizatii guvernamentale si neguvernamentale. Un standard international ISO reprezinta un consens global asupra ultimelor descoperiri facute despre subiectul standardului respectiv. (sursa: ISO)