Ordin MIR 354/2003 privind RENAR

Scris de Advisor pe December 12th, 2008 in Legislatie

Ordin Ordin MIR 354/2003 – recunoasterea Asociatiei de acreditare din Romania – RENAR ca organism national de acreditare

Avand in vedere rezultatul favorabil al evaluarii Asociatiei de acreditare din Romania – RENAR, realizata in baza prevederilor Ordinului ministrului industriei si resurselor nr. 206/2003 pentru aprobarea unor masuri in vederea recunoasterii organismului national de acreditare, referitor la respectarea cerintelor legale aplicabile organismului national de acreditare.

In conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 38/1998 privind activitatea de acreditare a laboratoarelor si organismelor pentru evaluarea conformitatii aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 245/2002.

In temeiul Hotararii Guvernului nr. 19/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Industriei si Resurselor, cu modificarile si completarile ulterioare, Ministrul industriei si resurselor emite urmatorul ordin:

Art. 1.
Se recunoaste Asociatia de acreditare din Romania – RENAR, cu sediul central in municipiul Bucuresti, str. G-ral Berthelot nr. 24, sectorul 1, ca organism national de acreditare, in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 38/1998 privind activitatea de acreditare a laboratoarelor si organismelor pentru evaluarea conformitatii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 245/2002.

Art. 2.
(1) Se atribuie Asociatiei de acreditare din Romania – RENAR, pentru administrare, marca nationala de acreditare prevazuta in anexa la Ordonanta Guvernului nr. 38/1998, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 245 / 2002.
(2) Procedura privind conditiile de utilizare a marcii nationale de acreditare se elaboreaza de catre Asociatia de acreditare din Romania – RENAR si se avizeaza de catre Ministerul Industriei si Resurselor.

Art. 3.
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul industriei si resurselor,
Dan Ioan Popescu
Bucuresti, 12 iunie 2003,
Nr. 354/2003 – recunoasterea RENAR ca organism national de acreditare

Tags: , , ,