Studiu de caz ISO 14001

Scris de Advisor pe March 8th, 2012 in Articole

Studiu de caz ISO 14001: In Spania, hotelurile prietenoase cu mediul sunt mai profitabile

Hotelurile din Spania care detin o certificare asociata sustenabilitatii sunt mai profitabile decat celelalte hoteluri din tara, care nu detin o astfel de certificare ISO 14001, se arata intr-un nou studiu efectuat de Centrul de Cercetari HoReCa al Univeritatii Cornell (numit in continuare CHR).

Studiul a dezvaluit ca, dintre cele peste 2000 de hoteluri spaniole care au participat la sondaj, acelea care castigat certificarea standardului international pentru mediu ISO 14001 au inregistrat vanzari si castiguri mai substantiale fata de hotelurile care nu au obtinut certificarea ISO 14001. Mai mult decat atat, hotelurile certificate aflate in locatii citadine sau pe plaja au avut o performanta considerabil crescuta. Acest studiu are implicatii importante, dat fiind faptul ca, dupa Franta, Spania este cea de-a doua destinatie turistica dintre cele mai populare din lume, au precizat autorii studiului.

“Descoperirile noastre contesta afirmatia prea des intalnita cum ca adoptarea unor programe de sustenabilitate ar diminua performanta hotelurilor. In schimb, aceste date arata ca tocmai contrariul este adevarat,” a declarat coautorul studiului, Rohit Verma, profesor la Scoala de Administrare Hoteliera Cornell si director executiv la CHR.

Studiul a fost realizat in colaborare cu María-del-Val Segarra-Oña si Ángel Peiró-Signes, cercetatori vizitatori CHR de la Universitatea Politehnica din Valencia.

Turismul este o industrie intensiva din punct de vedere al resurselor, care lasa o mare amprenta asupra mediului, au remarcat cercetatorii. Cu toate acestea, reprezentantii industriei hoteliere cauta inca sa ajunga la un consens asupra modalitatilor in care poate fi masurata si gestionata sustenabilitatea. Unul dintre standardele care pun la dipozitie atat metode de masurare, cat si politici referitoare la managementul sustenabilitatii, este ISO 14001 pentru managementul mediului, standard care este adoptat in prezent de un numar crescand de hoteluri, desi este mai rar intalnit in Statele Unite decat in Europa, au mai spus cercetatorii.

In vederea acestui studiu, autorii au chestionat 2082 de hoteluri din Spania, de trei sau mai multe stele. Ei au analizat situatia certificarii ISO, indicatorii de performanta, cum sunt vanzarile nete, si potentialii factori de franare, cum sunt marimea companiei si segmentul de piata in care isi desfasoara activitatea respectivul hotel.

Una dintre implicatiile cercetarii a fost ca o implementare ISO 14001 este foarte utila pentru hoteluri – aspect pe care majoritatea hotelierilor il banuisera anterior in mod neoficial, au observat autorii studiului. “Aceste date explica de ce numarul de hoteluri certificate este in crestere si, de asemenea, de ce anume unele dintre cele mai importante hoteluri adopta certificarea ISO 14001 in toate unitatile lor, in special in Europa,” a mai spus Verma.

Raportul acestui studiu este disponibil gratuit online, accesand adresa http://www.hotelschool.cornell.edu/research/chr/pubs/reports/abstract-15959.html.
http://www.news.cornell.edu/stories/Feb12/EcoHotels.html