Agentia de urbanism din Marrakech certificata ISO 9001:2008

Scris de Advisor pe June 13th, 2011 in Stiri

Certificare ISO 9001:2008 obtinuta de Agentia de urbanism din Marrakech

Ceremonia decernarii acestui certificat ISO 9001:2008 Agentiei de urbanism din Marrakech a avut loc de curand in orasul marocan, in prezenta ministrului habitatului, urbanismului si amenajarii teritoriale, dl Ahmed Taoufiq Hejira.

Aceasta distinctie vine sa incoroneze angajamentul ferm al acestei institutii, luat in urma cu mai bine de doi ani, de a-si dezvolta activitatile de prestare de servicii conform criteriilor calitatii, aplicand principiile politicii de proximitate si raspunzand asteptarilor si diferitor preocupari ale cetatenilor.

Exprimandu-se cu aceasta ocazie, dl Hejira a observat ca inmanarea acestui certificat Agentiei de urbanism din Marrakech este o initiativa care se incadreaza in strategia ministerului pe care il reprezinta, vizand imbunatatirea serviciilor oferite in domeniul planificarii si gestiunii urbane.

“Este de remarcat, a mai spus el, “ca aceasta distinctie este fructul implicarii Agentiei de urbanism din Marrakech intr-un proces de popularizare a culturii, ca si de promovare a mecanismelor si a metodelor de gestiune administrativa pe baza criteriilor de transparenta, de rapiditate si de eficienta.”

“Prin intermediul acestui certificat al calitatii ISO 9001, Agentia de urbanism din Marrakech se angajeaza, cu ajutorul unui caiet de sarcini, sa execute si sa respecte ansamblul criteriilor calitatii, sa raspunda nevoilor clientilor si sa-si imbunatateasca serviciile conform criteriilor mondial recunoscute si unor obiective bine definite,“ a mai amintit ministrul, remarcand ca majoritatea agentiilor de urbanism din Regatul Marocului sunt dispuse sa se inscrie pe acest santier strategic.

Dl Abdellatif Ennahli, directorul Agentiei de urbanism din Marrakech, s-a declarat mandru de aceasta certificare ISO 9001:2008 care, a spus el, “se doreste a fi expresia determinarii ministerului tutelar de a-si dezvolta mecanismele de actiune ale administratiei si a organizatiilor publice care tin de acest departament, toate acestea avand ca scop o mai buna garantare a calitatii serviciilor, tinand cont de exigentele de transparenta, de flexibilitate si de proximitate.” sursa: www.aufaitmaroc.com